Braniştea

Asezare geografica


Este situată în podişul Transilvaniei, în "districtul dealurilor Bistriţei şi Unguraşului", pe malul stâng al râului Someşul Mare, în aval de confluenţa acestuia cu Şieul. Distanţa comunei faţă de reşedinţa de judeţ este de 46 km, distanţa faţa de cel mai apropiat oraş, Beclean, de 9 km, iar distanţa faţa de Dej, cel mai apropiat oraş din judetul Cluj, de 15 km.


Datorită aşezării comunei în trepte diferite de relief şi posibilităţile de dezvoltare oferite de cadrul natural sunt diferite. Satele Braniştea şi Măluţ, aşezate în culoarul Someşul Mare, au posibilităţi de dezvoltare, aspectele critice fiind minore. Satul Cireşoaia, aşezat în zona dealurilor, pe un teren accidentat, în pantă, cu posibile alunecări de teren, are posibilităţi de dezvoltare limitate. Specificul acestor localităţi constă în nenumăratele livezi de cireşi şi de meri care constituie principala sursă de dezvoltare economică. Pe teritoriul acestei localităţi se găsesc izvoare sărate, saramura fiind întrebuinţată din vechi timpuri de către localnici. Satele componente a comunei Braniştea sunt Braniştea, Cireşoaia şi Măluţ.

 

Comuna Braniştea este situată în partea vestica a judeţului Bistriţa-Năsăud. Satele vecine comunei sunt:
- în partea sudică satul Unguraş,
- în partea vestică satul Sânmarghita,
- în partea nordică satele Reteag şi Uriu,
- în partea nord-estică satele Ciceu-Cristur şi Coldau,
- în partea estică oraşul Beclean,
- în partea sud-estică satul Rusul de Jos şi Mălin.


Braniştea


Localitatea este atestată documentar din 1362. Proprietarii acestui domeniu nobiliar au fost familiile Apaffi şi Bethlen. Între anii 1760-1769 sunt menţionaţi mai mulţi proprietari ai domeniului. În 1769 familia Bethlen avea pod cu vama la Braniştea, iar în 1787 a fost înfiinţată o staţie de poştalion, care a fost mutată mai târziu la Ciceu-Cristur. În anul 1898, printre proprietari sunt menţionaţi Bethlen Laszlo şi Mosa Sandor, localitatea având şi 3 mori.
La acea vreme, Braniştea aparţinea comitatului Dăbâca, aici desfăşurându-se şi câteva şedinţe ale Comitatului. Localitatea este aşezată în lunca Someşului Mare, la o altitudine de 250m. Terenul este plan, cu o uşoară pantă spre partea nordică spre râul Someşului Mare, fără alunecări de teren.


Cireşoaia


Prima atestare documentară a localităţii Cireşoaia datează din 1269, când jumătate din localitate era proprietatea lui Belus, fiul lui Marc şi cealaltă jumătate era proprietatea lui Fulop, fiul lui Jacob, care erau vasalii cetăţii Unguraş.
Cireşoaia arată ca un sat bogat, cu case mari şi grădini pline. Localnicii merg des în Ungaria, iar serile şi le petrec la terasa din centru ori uitându-se la televizor. Este, probabil, una dintre puţinele sate din ţară în care puştii nu merg la furat de cireşe, ca-n "Amintirile din copilărie" ale lui Creangă. N-au de ce, atâta vreme cât crengile pomilor atârnă, încărcate de roade, în toate curţile.


Cât despre numele satului, sătenii îşi amintesc încă din pruncie de legende care vorbesc despre cum a ajuns localitatea să fie botezată astfel. Una dintre acestea spune cum, pe la anul 1800, în satul care pe atunci se numea Dicea ar fi slujit un preot care nu voia să cunune cuplurile decât dacă plantau 100 de cireşi.
O altă legendă transmisă din moşi strămoşi printre localnici, de această dată despre fructele care au adus faimă satului, spune că, de mult, în vremuri vechi, departe, se întindea o ţară a colinelor pe care locuitorii ei cultivau cu multă dragoste şi pricepere tot felul de pomi. Acolo vieţuia izolată o femeie ursuză, pe nume Cireşoaia. Ea îşi ducea traiul într-un vârf de colină, iar în curte avea un singur pom, unul înalt, cu coroana ramificată, ce rodea nişte poame fără seamăn pe lume. Primăvara, după ce petalele albe şi gingaşe ale florilor se scuturau, pe ramurile lui apăreau nişte bobiţe mici şi verzi ce atârnau perechi, apoi creşteau până începeau să se pârguiască şi pieliţa lor căpăta o culoare sângerie. Oamenii le spuneau "fructele Cireşoaiei", după numele femeii. Când aceasta a căzut bolnavă la pat, o fată sărmană, dar milostivă, din sat, îi lăsa apă şi pâine la uşă în fiecare zi. Văzând acestea, Cireşoaia i-a împărtăşit secretul pomului: să aleagă fructele cu codiţele unite perechi şi să le pună la urechile frăţiorilor ei ca nişte cercei, să mănânce restul cireşelor, după care să sape o groapă în faţa casei lor, în care să pună toţi sâmburii. Şi astfel cireşul a devenit faimos, răspândindu-se în lumea largă. Iar mai apoi, luna iunie, cea în care se coc cireşele, a primit numele Cireşar.


Măluţ


Satul Măluţ este aşezat în lunca Someşului Mare, traversat de Valea Măluţului. Satul este amintit în anul 1263 în hotarul Cireşoaiei. În 1334 se afla în proprietatea strămoşilor familiei Bethlen. Localitatea are statutul celor aflate pe domeniile nobiliare, iar în anul 1717 a suferit consecinţele ultimei invazii tătare. Tătarii şi-au ridicat temporar o tabără aici, loc de pornire a unor expediţii de pradă. Straja este cea mai importantă intersecţie a Măluţului. Aici, până către mijlocul secolului trecut era un punct de pază, un stâlp înalt de stejar, în vârful căruia era o lampă pe care o aprindea în fiecare seară toboşarul satului „Tărimea" (poreclă dată pentru că striga tare de pe coastă). Era un punct de întâlnire, un adevărat sens giratoriu, fiindcă de aici satul se deschidea, atunci şi acum, aidoma unui evantai, cu cele trei ulicioare.

 

Înapoi